Data : 12 – 14 septembrie 2025
Itinerar :
Ziua 1 (Vineri, 12 septembrie): Plecarea are loc la ora 05:00 din și la ora 07:00 din Constanța cu direcția Drobeta-Turnu Severin. Traseul ne poartă prin sudul țării, cu traversarea Olteniei. Prima oprire importantă a zilei va fi în Craiova, capitala istorică a regiunii Oltenia. Vom vizita Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”, un edificiu de mari dimensiuni, realizat în stil neobizantin, cu picturi murale deosebite și o atmosferă de profundă reculegere. Aici se păstrează cu evlavie moaștele Sfintei Mucenițe Tatiana, precum și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești, canonizat ca sfânt. După vizita la catedrală, vom face o scurtă oprire în Parcul „Nicolae Romanescu”, una dintre cele mai frumoase grădini publice din România și una dintre cele mai mari din Europa. Parcul, inaugurat la începutul secolului XX, a fost proiectat de arhitectul francez Édouard Redont și este remarcabil prin peisajele sale variate, podurile de piatră, lacurile decorative, vegetația bogată și aerul liniștitor – un adevărat colț de natură urbană, ideal pentru câteva momente de relaxare. Ne continuăm apoi drumul către Drobeta-Turnu Severin, oraș situat pe malul Dunării, cu o istorie strâns legată de perioada romană, dar și cu influențe moderne și balcanice. Sosirea este prevăzută în cursul serii. Cazare în zonă, hotel/pensiune 2/3**
Ziua 2 (Sâmbătă, 13 septembrie): După micul dejun, ne continuăm călătoria din Drobeta-Turnu Severin spre Orșova, unde ne așteaptă una dintre cele mai spectaculoase experiențe ale circuitului: o plimbare cu șalupele pe Dunăre, în zona cunoscută sub numele de Cazanele Dunării. Vom admira peisaje naturale impresionante, unde fluviul străpunge munții, formând un defileu dramatic și spectaculos, unic în Europa. Pe traseu vom putea observa emblematicul Chip al lui Decebal, sculptat în stâncă – cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa, realizată între anii 1994 și 2004. Vom trece pe lângă Tabula Traiana, un vestigiu roman ce comemorează cucerirea Daciei, precum și pe lângă numeroase grote, mici peșteri și lăcașuri de cult izolate pe malurile fluviului. După această incursiune pe apă, plecăm spre localitatea Novaci, poarta de intrare pe renumita șosea montană Transalpina – cunoscută drept Drumul Regelui sau „cel mai înalt drum din România”. Începem ascensiunea către crestele Munților Parâng, traversând zone de o frumusețe rară: păduri dese, pajiști alpine și platouri ce oferă priveliști spectaculoase asupra văilor adânci și a vârfurilor din jur. Transalpina atinge altitudinea maximă de peste 2.100 metri, în Pasul Urdele, oferind puncte de belvedere ideale pentru fotografii și momente de respiro. Vom face opriri pentru pauze foto, dar și pentru masa de prânz (individuală, la un popas montan). Un popas spiritual aparte va avea loc la Mănăstirea Oașa, un loc de rugăciune retras în inima munților, cunoscut pentru atmosfera duhovnicească profundă și ospitalitatea monahilor. Aici ne vom putea închina în biserică, vom putea cumpăra tămâie, mir și alte obiecte bisericești, într-un cadru în care sufletul se liniștește și se înalță. După vizită, coborâm treptat spre Sebeș, traversând zone pitorești și așezări de munte. Sosirea în Sebeș este estimată în cursul serii, între orele 21:00 și 22:00. Cazare în zonă, hotel/pensiune 2/3**
Ziua 3 (Duminică, 14 septembrie): După servirea micului dejun, ne luăm rămas-bun de la gazdele din Sebeș și pornim spre un alt drum emblematic al României: Transfăgărășanul, supranumit „drumul dintre nori”. Considerat unul dintre cele mai spectaculoase trasee montane din Europa, șoseaua leagă Transilvania de Muntenia, străbătând Munții Făgăraș, cei mai înalți din România. Pe parcursul ascensiunii, vom face opriri pentru poze și relaxare în zona de creastă, unde se află celebrul Lacul Bâlea – un lac glaciar format la altitudinea de peste 2.000 de metri. Aici vom avea timp liber pentru masă (individuală, la un punct turistic montan), dar și pentru fotografii și admirarea peisajului impresionant ce ne înconjoară: vârfuri înzăpezite, stâncării abrupte, cascade și serpentine spectaculoase. După acest popas montan, ne continuăm traseul coborând spre Muntenia, pe versantul sudic al Transfăgărășanului. Din autocar, vom putea admira Barajul Vidraru, o impresionantă lucrare inginerească ridicată în anii ’60, care formează unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din țară. În cursul după-amiezii, vom face o pauză scurtă în Curtea de Argeș, oraș de legendă și spiritualitate, locul unde odihnesc Regii României și unde se află vestita Mănăstire Curtea de Argeș, ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab. În funcție de timp, vom putea face o vizită la exterior și ne vom bucura de câteva momente de tihnă în această zonă încărcată de istorie și credință. În cursul după-amiezii – spre seară, vom ajunge în Constanța, iar mai apoi în Tulcea, încheind acest circuit de patru zile în care am traversat zone istorice și montane spectaculoase, ne-am închinat în locuri sfinte, am respirat aer curat de munte și ne-am bucurat de peisaje de neuitat.
Programul complet - oferta turistica dar si toate informațiile le găsiți aici :apăsați click)