Data de plecare: 22 – 23 Octombrie 2022
Itinerar : Tulcea - Constanta- Manastirea Namaiesti - Mausoleul Mateiasi - Pestera Dambovicioara - Brasov - Manastirea Cheia - Manastirea Parepa
Ziua 1 – Tulcea - Constanta - Manastirea Namaiesti - Pestera Dambovicioara - Brasov
O prima oprire va fi la Manastirea Namaiesti, atestarea documentară a Mănăstirii Nămăiești relevă faptul că aceasta a fost ridicată pe la mijlocul anilor 1500. Ceea ce atrage la micuța biserică nu este numai faptul că este săpată într-o grotă, dar și că adăpostește în interior icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se presupune că ar fi fost pictată de însuși Sfântul Apostol și evanghelist Luca și este una dintre cele mai vechi icoane din Romania, dar şi din întreaga creştinătate. Potrivit legendelor, unui păstor care ar fi înnoptat cu oile pe stânca în care s-a ridicat lăcăşul, i s-ar fi arătat în vis Maica Domnului, care i-ar fi spus că în acel loc e ascunsă o icoană veche și l-ar fi rugat să înalțe acolo un loc de rugăciune. Icoana ar fi fost adusă de Sfântul Apostol Andrei, cel care a răspândit creştinismul în Dobrogea și care ar fi dormit o noapte în peșteră. Legendele nu se opresc aici, astfel că am mai aflat că biserica s-ar fi ridicat pe locul unui templu închinat lui Zamolxes.
Continuam circuitul nostru si vom opri la Mausoleul de la Mateias este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Națională dintre anii 1916-1918 Mausoleul a fost ridicat între anii 1928-1935; ca material de constructie s-a folosit in special calcar de Albești. În perioada 1980-1984 Mausoleul eroilor a fost extins prin construirea unei terase de paradă, a unor impozante scări de acces, camere muzeale, un basorelief. S-a construit și cupa din piatră de Albești în care arde o flacără veșnică în amintirea eroilor căzuți la Mateiaș.
De aici ne indreptam spre culoarul Rucar – Bran si oprim in localitatea Podul Dambovitei, locul de unde se formeaza Cheile Dambovicioarei.
Intregul areal din Defileul Dambovicioarei se intinde pe aproximativ 30km, insa zona propriu-zisa si cea mai pitoreasca a Cheilor Dambovicioarei masoara doar 2km.
Peștera Dâmbovicioara este formată dintr-o galerie unică, cu o lungime totală, de 555 m. Deși această lungime este mai mică față de alte peșteri din România, Peștera Dâmbovicioara este cea mai lungă din zonă, relieful și natura rocilor nefiind propice galeriilor de mari dimensiuni. Galeria are lățimi ce variază între 3-4 m și înălțimi de 4-5 m, cu puține ramificații, de dimensiuni mici.
Alungem spre seara in inima tarii, la rascrucea tuturor drumurilor in orasul Brasov. Aici, viata este curata, plina de culoare, gust si aroma, relaxarea este maxima si multumirea deplina. Ai tot ce ti-ai putea dori: puritatea aerului si racoarea muntilor, frumusetea cladirilor si monumentelor medievale bine intretinute, confortul spatiilor de cazare, ospitalitatea restaurantelor cu specific, varietatea si abundenta locurilor pentru cumparaturi... Seara cazare in Brasov, hotel de 3*
Ziua 2 - Brasov - Manastirea Cheia - Manastirea Parepa - Tulcea - Constanta
Mic dejun, astazi Începem cu o vizită la Mănăstirea Cheia, este o mănăstire ortodoxă aflată în judeţul Prahova. Aflată într-un cadru natural mirific, mănăstirea Cheia a reprezentat o locaş de alinare sufletească şi trupească atât pentru pelerini, dar şi pentru târgoveţii munteni şi ardeleni şi păstorii ce împodobeau munţii din împrejurimi cu turmele lor. Continuam drumul facand un nou popas la Mănăstirea “Sfânta Treime”-Parepa se află situată la marginea satului Parepa-Ruşani, comuna Colceag, judeţul Prahova. Este o zonă în care de-a lungul mult încercatei istorii a poporului nostru a curs belşug de sânge omenesc în luptele duse pentru păstrarea fiinţei acestui neam. În timp, în conştiinţa credincioşilor de aici a apărut ideea ridicării unei mănăstiri închinate atât eroilor din primul război mondial, cât şi tuturor celor ce s-au jertfit pentru ţară, a căror amintire se pierde în negura vremurilor.
Programul complet - oferta turistica dar si toate informatiile le gasiti aici :apasati click)