Data : 30 August - 1 Septembrie - 2024

Itinerar : 

Ziua 1 (Vineri, 30 august): Plecăm din Tulcea la ora 5.00 și din Constanța la ora 7.00 spre localitatea Comana. Aici vom vizita Parcul Natural Comana, un colț de natură protejat de Codrii Vlăsiei și de minunata Deltă a Neajlovului, care va rămâne mereu un refugiu pentru sufletele ce-i trec pragul. La Cherhanaua Casa Comana, ne vom bucura de o experiență culinară autentică, savurând cele mai proaspete preparate din pește, cum ar fi borșul de pește sau grujoanele de șalău, alături de ineditul sandwich Galata cu macrou. După această incursiune în istoria gusturilor autentice, ne relaxăm (contra cost) cu o plimbare pe vaporaș, explorând frumusețea Deltei Neajlovului și lăsându-ne copleșiți de natură. Pornim către Mănăstirea Pantocrator de la Drăgănești Vlașca, un loc de închinare impunător, unde sunt păstrate cu sfințenie moaștele Sfintei Maria Magdalena. Continuăm deplasarea către Drobeta Turnu Severin. Cazare în zonă, hotel/pensiune 2/3*.

Ziua 2 (Sâmbătă, 31 august) După micul dejun, ne vom îndrepta spre Orșova, unde ne așteaptă o fascinantă plimbare prin Defileul Dunării. Unicitatea peisajului, unde muntele se îmbină armonios cu fluviul, creează o veritabilă armonie între sălbatic și uman. Cazanele Dunării ne vor purta într-o lume de poveste, cu peisaje uimitoare și o sculptură gigantică reprezentându-l pe regele dac Decebal. Ne continuăm călătoria către Mănăstirea Piatra Scrisă, situată în comuna Armeniș, județul Caraș-Severin. Această mănăstire ortodoxă poartă un nume aparte datorită icoanei pictate pe stânca existentă aici. Credincioșii vin să vadă icoana „Sfintei Treimi”, apărută în piatră, în biserica mică a așezământului, cunoscută pentru miracolele sale. Urmează o oprire la Mănăstirea Prislop, un loc unde timpul pare să se oprească în loc. Fiecare vizitator are propria poveste despre ce a simțit sau experimentat aici. Frumusețea și unicitatea construcției bisericești, ridicată prin strădania celor trei mari ctitori - Părintele Nicodim, Domnița Zamfira și Părintele Arsenie Boca - atrag mii de credincioși din întreaga țară, dornici să înțeleagă spiritul “Sfântului Ardealului”. Încheiem ziua într-un loc de poveste, I Giardini di Zoe, cunoscută și sub numele de Grădina de la Banpotoc. Aici, fiecare detaliu este perfect așezat, creând un tablou mirific care ne dezvăluie un mic colț de rai. Această grădină spectaculoasă, rodul unei mari pasiuni pentru grădinărit, este o adevărată operă de artă naturală. Cazare în zonă, hotel/pensiune 2**.
Ziua 3 (Duminică, 1 septembrie): După micul dejun, ne îndreptăm spre spectaculosul Transfăgărășan, unul dintre cele mai impresionante drumuri din lume. Drumul începe din apropierea localității Cârțișoara, județul Sibiu, și se termină în localitatea Bascov, județul Argeș. Cu o lungime de aproximativ 152 km, această porțiune a DN 7C traversează munții Făgărașului, oferind legătura între două provincii istorice, Transilvania și Muntenia. Vom face scurte opriri pentru a admira frumusețea peisajelor și pentru a ne bucura de liniștea și aerul curat al muntelui. Ajungem apoi la Bâlea Lac, un lac glaciar situat la altitudinea de 2.034 de metri. Pe drumul către lac, vom trece pe lângă Bâlea Cascadă, cea mai înaltă cascadă în trepte din România, unde vom face o scurtă oprire pentru a admira frumusețea naturală și pentru a face câteva poze memorabile. La Bâlea Lac, vom avea timp să ne plimbăm în jurul lacului și să admirăm priveliștile spectaculoase ale munților. Tot aici, individual ( contra cost) vom putea savura un prânz delicios cu produse tradiționale la ua dintre cabanele așezate lângă lac. După ce ne-am încărcat bateriile la Bâlea Lac, vom continua drumul spre barajul și lacul Vidraru, un loc iconic pentru priveliștile sale uluitoare și structura impresionantă a barajului. Aici, vom putea să ne relaxăm și să ne bucurăm de peisaj, făcând fotografii și explorând zona din jurul lacului. Ne vom continua drumul spre Tulcea și spre Constanța, unde vom ajunge în cursul serii, în funcție de condițiile de trafic.

Programul complet - oferta turistica dar si toate informațiile le găsiți aici : apăsați click)

 

Despre  Noi

- oferte complete la preţuri competitive,
- pachete de servicii turistice cu avion sau autocar,
- circuite turistice, pachete turistice pentru seniori,
- transport persoane intern si international
- rezervări hoteliere în întreaga lume;
- rezervarea și emiterea biletelor de avion pe rute interne şi internaţionale;
- consultanţă de călătorie 24/7;
- excursii si tabere scolare
- consilieri in turism ce va pot personaliza vacantele pe placul dvs;
- încheierea asigurărilor medicale de călătorie în străinătate;
- emiterea biletelor de odihnă şi tratament în ţară;
Va mulțumim pentru încredere și vă așteptăm oricând cu drag!

Utile