Data : 28. 11 – 1. 12 2024
Itinerar :
Ziua 1 (Joi, 28 Noiembrie): Plecare din Constanța la ora 4.30 și de la Tulcea la ora 6.30 spre Maramureș. Trecem prin diverse puncte de atracție și facem primul popas la Mănăstirea Sf. Mina Roșiori, o mănăstire de călugări ortodocși de stil vechi. Aici vom descoperi liniștea și frumusețea acestui loc ascuns în natură. Continuăm drumul spre Pasul Prislop, locul unde răsare soarele peste Maramureș. Aici s-a ctitorit Mănăstirea din Pasul Prislop, cu hramul „Schimbarea la Față”, care veghează și întâmpină călătorii. Locul este dedicat eroilor și ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea neamului și a credinței. Aici se află și Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial, amenajat de obștea mănăstirii, și 9 gropi comune cu soldați. După acest obiectiv ne îndreptăm spre cazare. Sosire la cazare în jurul orei 20. 30 în funcție de trafic.
Cazare și cină la pensiune 2*
Ziua 2 (Vineri, 29 Noiembrie): Mic dejun. După micul dejun, pornim către Vișeu de Sus pentru o plimbare cu Mocănița pe Valea Vaserului, trenul cu aburi care ne va purta prin peisaje de basm. Traseul traversează Parcul Natural al Munților Maramureșului, oferindu-ne priveliști impresionante de păduri verzi și ape limpezi. Plimbarea durează aproximativ 6 ore, incluzând o pauză pentru prânz la stația Paltin. După-amiază, vizităm Mănăstirea Moisei, lăcaș de cult vechi, cu o istorie ce datează din jurul anului 1599, conform inscripțiilor din biserică. Aceasta este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Maramureș și are un loc important în istoria spiritualității românești, fiind o destinație de pelerinaj pentru mulți credincioși. Tot în localitatea Moisei, vom vizita și Mausoleul de la Moisei, dedicat victimelor masacrelor hortiste din 1944. Cazare și cină la pensiune 2*
Ziua 3 (Sâmbătă, 30 Noiembrie): Mic dejun. Începem ziua cu o vizită la Cimitirul Vesel din Săpânța, un monument UNESCO cunoscut pentru abordarea sa neobișnuită a morții, văzând-o ca pe o celebrare a vieții. Continuăm cu vizitarea Mănăstirii Săpânța Peri, cea mai înaltă biserică de lemn din lume, cu o înălțime
de 78 de metri. Apoi, opțional, putem vizita Memorialul Durerii din Sighetul Marmației, fosta închisoare comunistă transformată în muzeu. Ne continuăm traseul spre Mănăstirea Bârsana, un loc de liniște și pace, cunoscut pentru frumusețea arhitecturii sale din lemn. Încheiem ziua cu o vizită la Mănăstirea Petrova, unde slujbele sunt ținute în două limbi: română și ucraineană. Revenim la pensiune pentru cazare și ne bucurăm de o seară cu muzică și dans. Cazare și cină la pensiune 2*
Ziua 4 (Duminică, 1 decembrie): Mic dejun. După ce ne bucurăm de ultima dimineață în Maramureș, ne pregătim pentru călătoria de întoarcere. Deși suntem cu gândul acasă, ne vom opri la un obiectiv deosebit - Mănăstirea Cămârzani, situată în județul Suceava, aproape de Fălticeni. Această mănăstire de maici este
un loc de liniște și reculegere, fiind ctitorită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de boierul Morlun. Mănăstirea este cunoscută pentru stilul arhitectural tradițional moldovenesc și pentru frumusețea curții sale, înconjurată de natură. Biserica mănăstirii, ridicată din lemn, impresionează prin simplitatea și eleganța
sa. În interiorul ei se păstrează icoane vechi și valoroase, iar atmosfera de aici este profund spirituală, atrăgând pelerini din toată țara.Ne vom continua traseul spre casă, traversând zone pline de istorie și tradiții moldovenești și muntenești. În funcție de condițiile de trafic, vom ajunge seara în Tulcea și Constanța.
Programul complet - oferta turistica dar si toate informațiile le găsiți aici : apăsați click)