Data : 23 – 28 septembrie  2025

Itinerar : 

Ziua 1–2 (Marți, 23 septembrie – Miercuri, 24 septembrie): Plecare la ora 18:00 din Tulcea și la ora 20:00 din Constanța, pe traseul Tulcea - Constanța – București – Sibiu- Arad. După trecerea frontierei cu Ungaria, continuăm deplasarea spre Budapesta. Dimineață, facem un popas la un restaurant tradițional din Ungaria pentru masă. Ajunși în Budapesta în jurul prânzului, alături de ghid, începem turul pietonal, vizitând Castelul Vajdahunyad, un monument impresionant ridicat în 1896, ce îmbină stilurile gotic, renascentist, baroc și neoclasic. Continuăm cu Piața Eroilor, una dintre cele mai mari piețe din Budapesta, dominată de statuile celor șapte căpetenii maghiare. Ne urcăm în autocar pentru un tur panoramic, traversând Dunărea și îndreptându-ne spre Bastionul Pescarilor, de unde vom admira o panoramă spectaculoasă asupra orașului. Vom face un tur în Cetate, explorând acest loc istoric și având ocazia să admirăm Biserica Matthias și Palatul Regal. Din autocar vom putea admira: Citadella, Statuia Gellért, Podul Margareta, Insula Margareta, Podul cu Lanțuri, Podul Elisabeta, Podul Libertății, Podul Petőfi, Bulevardul Andrássy (Opera) și Clădirea Parlamentului. Opțional, puteți participa la o croazieră pe Dunăre (aprox. 90 min), cu masă festivă și cu ghidaj de-a lungul celor două maluri ale Budapestei, Buda și Pesta (cost suplimentar: 60 euro). În jurul orei 16:00, ne îndreptăm către hotel pentru cazare. Cazare în Budapesta, hotel 3*.

Ziua 3 (Joi, 25 septembrie): Mic dejun. Timp liber sau, opțional, excursie la Viena (50 euro/persoană), o capitală imperială unde istoria, arhitectura și cultura se împletesc într-un decor elegant. Ajunși în Viena, vom începe explorarea cu un tur panoramic, admirând clădiri impunătoare și repere arhitecturale impresionante. Vom descoperi Primăria din Viena (Rathaus), o capodoperă neogotică ce pare desprinsă dintr-un basm, construită între 1872 și 1883, apoi vom admira grandiosul Parlament Austriac, o construcție neoclasică ce găzduiește Consiliul Național și Consiliul Federal ale Austriei. Admirăm  Opera de Stat din Viena, inaugurată în 1869, una dintre cele mai prestigioase opere din lume, unde au concertat artiști de renume internațional. Continuăm cu un tur pietonal în centrul istoric, plimbându-ne de-a lungul celebrului Ringstrasse, un bulevard circular din secolul al XIX-lea, înconjurat de palate și clădiri monumentale. Vom ajunge în Piața Maria Tereza, unde vom fi întâmpinați de impresionanta statuie a împărătesei Maria Tereza, încadrată armonios de Muzeul de Istorie a Artei și Muzeul de Istorie Naturală. Ne vom îndrepta spre Palatul Hofburg, fosta reședință a dinastiei Habsburg, un complex arhitectural spectaculos ce adăpostește muzee, apartamente imperiale și celebra Școală Spaniolă de Echitație. Ne vom opri pentru a admira Monumentul Ciumei, ridicat în 1693 ca un simbol al victoriei asupra epidemiei de ciumă din 1679, un exemplu remarcabil de artă barocăÎncheiem vizita cu o oprire la Catedrala Sf. Ștefan (Stephansdom), un adevărat simbol al Vienei, un monument gotic impunător, construit în secolul al XII-lea, al cărui turn sudic oferă priveliști panoramice de neuitat asupra orașului. După tur, vom avea timp liber pentru prânz și cumpărături (aproximativ 90 de minute), explorând străduțele cochete ale Vienei și bucurându-ne de atmosfera sa vibrantă. Revenim în Budapesta iar seara, opțional ( 60 euro) , în jurul orei 20:30 (daca se organizează), puteți participa la  o cină tradițională ungurească, organizată într-o cramă medievală din secolul al XIII-lea (sau într-un restaurant local), în funcție de disponibilitate, unde veți savura preparate autentice. Cazare în Budapesta, hotel 3*.

          Ziua 4 (Vineri, 26 septembrie): Mic dejun. Timp liber sau excursie opțională la Tropicarium și Szentendre (45 euro/persoană).  Ne îndreptăm spre Tropicarium Budapest (intrarea nu este inclusă în tarif și se plătește separat) o  incursiune într-o lume exotică unde apa și jungla tropicală se împletesc. Timp de o oră, vom explora tunelul subacvatic, unde rechinii înoată deasupra noastră, ne vom întâlni cu crocodili uriași, vom descoperi piranha feroce, țestoase gigant și o mulțime de specii marine colorate. Pe lângă secțiunea acvatică, vom păși și într-o zonă tropicală, unde vom simți pe propria piele o ploaie ecuatorială autentică și ne vom putea apropia de razele din bazinul special de atingere. După vizită ne îndreptăm spre Szentendre, un orășel boem situat pe malul Dunării, renumit pentru atmosfera sa artistică și străzile sale romantice. Fondat de sârbi în secolul al XVII-lea, orașul a devenit ulterior un refugiu pentru artiștii maghiari, transformându-se într-un centru cultural unic. Vom începe explorarea în Piața Principală, unde se află Crucea Ciumei, ne vom plimba pe străduțele pietruite, admirând fațadele colorate ale caselor, atelierele de artizanat și magazinele cu suveniruri autentice. În Muzeul Marțipanului (intrarea nu este inclusă în tarif și se plătește separat), vom descoperi o colecție impresionantă de sculpturi dulci, realizate de maeștrii cofetari maghiari. Printre exponatele celebre se numără Parlamentul Ungariei în miniatură (1,60 m înălțime), portrete ale unor personalități istorice și chiar o statuie în mărime naturală a lui Michael Jackson, realizată integral din ciocolată albă și pastă de migdale. Un alt loc de poveste este Muzeul Crăciunului (intrarea nu este inclusă în tarif și se plătește separat),  un spațiu fermecător deschis pe tot parcursul anului. Seara – Budapesta – Tur by night (Opțional – 10 euro/persoană). În jurul orei 19:00, cei care doresc pot însoți ghidul local într-un tur by night al Budapestei, descoperind farmecul orașului luminat. Vom traversa două dintre cele mai frumoase poduri ale capitalei ungare, admirând Dunărea oglindindu-se în luminile clădirilor emblematice. Vom face un popas într-un punct panoramic de unde se deschide o priveliște spectaculoasă asupra Budapestei, chiar în timpul apusului de soare – un moment perfect pentru fotografii și amintiri de neuitat. După această seară memorabilă, revenim la hotel. Cazare în Budapesta, hotel 3*.

       Ziua 5 (Sâmbătă, 27 septembrie): Mic dejun. Plecăm din Budapesta, dar înainte de a ne lua rămas bun de la meleagurile ungurești, ne oprim într-un loc cu totul special – Palatul Andrássy din Tiszadob, o bijuterie arhitecturală inspirată din castelul Chambord de pe Valea Loarei. Construit în anii 1880 de contele Gyula Andrássy, fost prim-ministru al Ungariei, palatul a fost dăruit fiicei sale Ilona, fiind considerat un simbol al iubirii părintești și al rafinamentului aristocratic. Turnurile zvelte, interioarele elegante, scările spiralate și grădinile în stil labirintic creează un cadru de poveste, ideal pentru o plimbare relaxantă și fotografii memorabile (intrarea este opțională și se plătește separat). Continuăm călătoria spre Oradea, un oraș deosebit de elegant, considerat una dintre cele mai frumoase destinații urbane din România. Vom avea timp liber de aproximativ 90 minute, prilej pentru a explora centrul istoric pietonal renovat spectaculos, unde veți putea admira clădiri în stil Art Nouveau și Secession vienez, precum impunătorul Palat Vulturul Negru, Teatrul Regina Maria, Biserica cu Lună, Sinagoga Ortodoxă sau Piața Unirii – una dintre cele mai fotogenice piețe urbane din țară. Tot aici puteți savura prânzul la una dintre terasele cochete sau puteți face ultimele cumpărături de suveniruri într-un decor modern și prietenos. Spre seară, ne îndreptăm spre Sebeș, unde vom fi cazați la hotel 2/3*. Cazare în Sebeș, hotel 2/3*.

  Ziua 6 (Duminică, 28 septembrie): După micul dejun, ne luăm rămas bun de la Sebeș și pornim într-o ultimă zi de călătorie încărcată de emoție și frumusețe. Prima noastră oprire va fi la Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai vechi și valoroase ctitorii voievodale din Țara Românească, construită de Mircea cel Bătrân în secolul al XIV-lea, un loc unde spiritualitatea și liniștea se împletesc în mod desăvârșit. Continuăm traseul cu o oprire de tradiție la Dedulești, loc faimos pentru celebra oprire gastronomică cu micii savuroși, apreciați de toți călătorii care străbat Valea Oltului. Ultima vizită din acest itinerar este dedicată Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, o bijuterie a stilului românesc de inspirație renascentistă, construită în 1698 de Constantin Brâncoveanu pentru fiul său Constantin, reamenajată recent și redată circuitului turistic în toată splendoarea sa. Pornim apoi spre casă, traversând cu melancolie și recunoștință peisajele României, cu sufletul plin de amintiri, povești și trăiri adunate în această călătorie intensă.  Continuăm traseul spre Constanța și Tulcea, cu sosire estimată în cursul serii, în funcție de condițiile de trafic.

 

Programul complet - oferta turistica dar si toate informațiile le găsiți aici :apăsați click) 

 

Despre  Noi

- oferte complete la preţuri competitive,
- pachete de servicii turistice cu avion sau autocar,
- circuite turistice, pachete turistice pentru seniori,
- transport persoane intern si international
- rezervări hoteliere în întreaga lume;
- rezervarea și emiterea biletelor de avion pe rute interne şi internaţionale;
- consultanţă de călătorie 24/7;
- excursii si tabere scolare
- consilieri in turism ce va pot personaliza vacantele pe placul dvs;
- încheierea asigurărilor medicale de călătorie în străinătate;
- emiterea biletelor de odihnă şi tratament în ţară;
Va mulțumim pentru încredere și vă așteptăm oricând cu drag!